Fiind membru fondator, domnul Dumitriu Cezar,ocupă ca restul membrilor, postul de Computer systems analyst. Pe lângă acest post,acesta desfășoară activități contabile, susținând acest departament cu ale sale cunoștințe atunci când este necesar.
Vrabie Constantin
Având o multitudine de cunoștințe, atât în mediul software, cât și în cel hardware, domnul Vrabie Constantin reprezintă unul dintre cei mai de seamă analiști ai companiei, acesta ocupându-se deasemenea de procesul de pregătire al noilor veniți și de managerierea sarcinilor tuturor membrilor acestui departament.
Peneoașu Cristi
Puternicele capacități analitice îl fac pe domnul Peneoașu Cristi un om remarcabil, însă ceea ce îl face special, din punctul nostru de vedere, este abilitate de negociere de care dă dovadă, acesta ocupându-se cu încheierea contractelor mari cu diverse firme.
Țiplea George-Alexandru
Un bun cunoscător a tot ce înseamnă computere, domnul Țiplea George se remarcă și prin abilitățile sale de marketing, acesta construind în mod continuu strategii ce propulsează compania către succes.




